De 8 Martie, GIMNASTELE au făcut spectacol pentru mamele lor

Publicat: 08/03/2024, 10:03

Sportivele din lotul național petrec Ziua Femeii în cantonamentul de la Izvorani și le-au pregătit mamelor un cadou inedit.

De 8 Martie gimnastele care s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris le-au pregătit mamelor o surpriză.

Andreea Preda a exprimat prin gesturi momentul în care un copil îi dăruiește flori mamei de ziua ei.

De 8 Martie, gimnastele au făcut spectacol pentru mamele lor

„Nu este tot timpul greu de ghicit. La mimat, Lili se pricepe, dar și eu și Ama, depinde care dintre noi este mai mult în temă cu acel cuvânt pe care îl avem de mimat”, a declarat Ana Maria Bărbosu, componentă a lotului național de gimnastică artistică al României.

Mara Ceplinschi a uitat numărul zilelor de 8 Martie petrecute în cantonament, dar își aduce aminte cu mare plăcere de surprizele pe care i le pregătea mamei sale. „ Toate zilele de 8 Martie au fost speciale pentru că sunt din inimă făcute pentru mama mea. În copilărie îi făceam foarte multe felicitări și ghiocei”, a spus Mara Ceplinschi.

Când eram mică, îi desenam, îi făceam felicitări de mână, îi scriam poezii – Ana Maria Bărbosu, componentă a lotului național de gimnastică artistică al României

8 Martie nu a fost singurul subiect pregătit de gimnaste. Fetele au arătat că nu e nevoie de cuvinte că să creeze momente de care să își aducă aminte cu plăcere. Jocul de mimă a fost introdus în rutina fetelor de către Patrick Kiens, antrenorul olandez de la lot.

„Eram într-un weekend și stăteam toate împreună și el ne-a propus această activitate. Noi de obicei mai facem team challenge-uri, să ne mai destindem, ne mai întărim spiritul de echipă și de atunci ne-a prins mult și când avem timp, jucăm mima”, a mai spus Ana Maria Bărbosu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×